Despre noi
- Acasa
- Despre noi
Misiune
Asociația Română de Psihoterapie prin Dans și Mișcare(ARPDM), înființată în 2013, are ca scop promovarea psihoterapiei prin dans și mișcare (PDM), definită de European Association of Dance Movement Therapy („EADMT”), ca „utilizarea terapeutică a mișcării pentru a susține integrarea emoțională, cognitivă, fizică, spirituală și socială a persoanei. Dansul, ca mișcare corporală, ca expresie creativă și ca mijloc de comunicare, este componenta centrală a Psihoterapiei prin Dans și Mișcare. Bazându-se pe faptul că mintea, corpul, starea emoțională și relațiile umane sunt inter-corelate, mișcarea corporală oferă, simultan, mijloacele de evaluare și metodele de intervenție în PDM.”
Pentru a-și atinge obiectivele, ARPDM organizează cursuri de formare continuă, ateliere, evenimente publice, grupuri dezvoltare personală și contribuie la proiecte sociale pentru a ajuta persoanele vulnerabile. De asemenea lucrăm în colaborare cu al’i speciali;ti ]n psihoterapie, cu artiști și cu diverse alte organizații pentru dezvoltarea de proiecte interdisciplinare în care dansul și științele se întrepătrund pentru a promova starea de bine a beneficiarilor.
Pe lângă acestea, ARPDM a organizat două ediții ale formării continue în dans-terapie (2014 și 2017) și este recunoscut ca furnizor de formare profesională de către Colegiului Psihologilor din România.
Activități și proiecte
Pe lângă acestea, ARPDM a organizat două ediții ale formării continue în dans-terapie (2014 și 2017), iar în prezent este recunoscut ca furnizor de formare profesională de către Colegiul Psihologilor din România
ARPDM este membru asociat al EADMT (Asociația Europeană de Dans Terapie) din 2017. Delegația României păstrează un contact strâns cu toți reprezentanții europeni, lucrând alături de colegii din EADMT pentru Conferința europeană organizată o dată la doi ani, precum și pentru perfecționarea standardelor europene de formare în profesie.
ARPDM a fost și este partener în mai multe proiecte și programe co-finanțate de Uniunea Eropeană, AFCN, ARCUB și alte entități finanțatoare, oferind sprijin direct, delegând terapeuți și mediind legătura cu supervizori din Europa unde dans-terapia are o mai lungă tradiție.